Ionuț Stroe: Nu avem NICIO reţinere să susţinem orice fel de măsură, drastică şi abruptă pe care o vor lua cei din zona Ministerului de Finanţe

Publicat: 12/08/2024, 15:34

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, partidul nu va avea ”nicio reţinere” să susţină ”orice fel de măsură, chiar şi drastică şi abruptă” care va fi luată în vederea reducerii cheltuielilor bugetare la nivelul administraţiei centrale.

Aşteptăm şi noi ca, după aceste discuţii pe care premierul le are cu toţi miniştrii pentru diminuarea cheltuielilor bugetare, să avem un plan concret pe care cu siguranţă în vom sprijini. Înţelegem, în egală măsură, de la ministrul de Finanţe, că încasările din zona ANAF au crescut faţă de anul trecut cu 20 de miliarde, lucru îmbucurător de altfel, lucru care ne face să fim optimişti şi să privim anul 2025 cu mult mai mult optimism, apropo de mesajele alarmiste care anunţă încă de pe acum fel de fel de măriri de taxe, a afirmat Ionuţ Stroe.

Întrebat cum se va reuşi reducerea cheltuielilor bugetare, acesta a răspuns că PNL va susţine măsurile propuse, atunci când acestea vor fi anunţate de la nivel guvernamental.
Stadiul se află, în momentul de faţă, în faza de dialog cu premierul României. Tot ceea ce s-a întâmplat până în momentul de faţă a fost o chestiune internă, premierul a anunţat public că poartă discuţii nu numai cu ministrul finanţelor, ci cu toţi, a adăugat Stroe.
În ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor cu cinci miliarde de lei de către instituţiile publice din administraţia centrală, prin reducerea fondurilor pentru bunuri şi servicii, Ionuţ Stroe a fost întrebat dacă un astfel de plan este realist, mai ales în contextul în care cheltuielile bugetare au crescut.
Eu cred că da, dar, până la urmă, ministrul de Finanţe este cel care va explica acest lucru. Sunt ferm convins că premierul va furniza toate aceste informaţii, împreună cu ministrul de Finanţe şi toţi ceilalţi care sunt… Sunt purtătorul de cuvânt al PNL. Nu avem nicio reţinere să susţinem orice fel de măsură, chiar şi drastică şi abruptă pe care o vor lua cei din zona Ministerului de Finanţe, a răspuns purtătorul de cuvânt.
Întrebat ce înseamnă măsuri drastice, reprezentantul PNL a răspuns: ”Lucruri care s-ar putea să atragă atenţia tuturor şi să presupună amputări mari de cheltuieli bugetare”.
Cristina Corpaci
Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ucis din întâmplare cu o lovitură de tanc. Cum a ajuns să fie lichidat liderul...
Mario Fresh a comis trădarea supremă? Noua iubită e chiar prietena Alexiei Eram?! Cum arată...
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30...
Ciupercile, darurile otrăvite ale pădurii. Cum deosebim ciupercile comestibile de cele otrăvitoare. Perechea toxică a...
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România trece, în curând, la ora de iarnă 2024. Data la care se dau ceasurile...
Operație de prelevare de organe oprită pentru că pacientul „dădea prea multe semne de viață”
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România noul telefon OPPO A60. Ce trebuie să faci...
Ce efect are o singură doză de Cola dietetică asupra organismului, în doar o oră...
Daniel, handbalist de succes, s-a întors în ţară după 8 ani şi a pornit o...
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord...
O femeie din Călărași a căzut cu tot cu balcon de la etajul 3, în...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
💣Chinezii aduc un nou SUV în România. Bate Dacia Duster la dotări și arată BOMBĂ...
Nicotina nu se găseşte doar în ţigări, ci şi în aceste 6 alimente
Oamenii de știință sunt ȘOCAȚI! Plantele și pădurile nu au absorbit carbon aproape deloc anul...
Interzis în UE din 15 februarie 2025. S-a dat ordin României. Nimeni nu mai vinde
Semnele care îți arată cine ai fost într-o viață anterioară
Radu Mazăre, tată pentru a doua oară. Soția sa a adus pe lume un băiat....
VIDEO Adrian Marțian și-a găsit copiii! Cei trei minori au spus adevărul: "Am ajuns la...
Cum s-a simțit Raluca Bădulescu pe vremea când era ceva mai plinuță? De ce se...
Anunțul care zguduie televiziunea din România! Delia Budeanu a murit: "Un om minunat, o doamnă...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
Saturn are în sfârșit un asteroid troian, dar nu pentru mult timp